miercuri, 2 februarie 2011

Singura in padure.

Merg , (mai mereu) , singura, (ca de obicei ), prin padure.
Natura toata e invelita intr-un ambalaj alb , rezistent , rece si umed.
Imi ridic ochii sper cer. Ce observ? NIMIC. Doar o nuanta pala de albastru ce asteapta sa fie stearsa.
Inchid ochii. Simt o lacrima ce imi curgea pe obraz.
Deschid ochii. Vad realitatea. Simt mirosul naturi. Aud fosnetul picioarelor cum preseaza zapada , abia asternuta.
Sunt in paradis. Sunt in rai. Ma mir. De unde atata frumusete ? De unde ? De unde ?
Simt cum frigul imi invaluie corpul , cum manusile imi ingheata, cum siretul mi se dezleaga, cum haina se descheie, cum cerul plange si cum pamantul se crapa in doua.
Realitatea. Un vis, dar totusi un cosmar.
Merg , merg , si simt o atractie catre padure.
E atat de liniste, e atat de frig , e atat de frumos!

2 comentarii: