Ia-ţi o viaţă!

Azi am să aud, din nou, după ce mă trezesc, în lumea sfaturilor şi am să văd ceva ce nu-mi imaginam că există, nici măcar în vis. Îmi spuneai  “ia-ţi o viaţă” în varianta americană, şi nu întelegeam. Respir, vorbesc, păşesc, respect, iubesc. Asta ce e ? Am să fac greşelile mele nu ale altora şi-am să numesc asta viată. Diferit ! Doar atât. Viaţa mea e facută din toate vieţile. Azi, am să ascult din nou, muzica de dupa sfaturi, muzica ta. De ce ? Din nou, după ! Prea târziu… “ia-ţi o viaţă”!

(fara reguli)

Te-am uitat!

Mereu, cand eram suparata ma retragem inntr-un colt, unde nu ma gasesa NIMENI si nu ma deranja NIMIC! Imi luam chitara si imi incadram durerea in niste acorduri dantelate.
Acum ... am uitat-o! Sta singura intr-un colt, prafuita, neacordata...
E trist! Eu nu mai cantam deleoc la ea! Imi amintesc cum imi acordam durerea!
Acum...DA si acum sufar! Si plang si sparg pahare! Dar nu e le fal ca inainte!
Mi-e dor de acele suferinte adanci care imi intrau in suflet si cu niste acorduri si-o cafea amara imi treceau.

Imi iau chitara. In sfarsit ii pot simti din nou corzile moi! Cateva acorduri vin de la sine... E magnific!
O iubesc! Si DA , te-am uitat ! Si imi pare rau...

Un reflex al inimii.

(P.S : Inainte de a citi , deschideti urmatorul video clip )

Stii? Eu simt ceva cand te privesc. Incerc sa nu ma uit in ochii tai.
Lacrimez!
Ma doare sufletul! Cand ma apropii de tine, inima bate mai tare, ca de obicei!
De ce ?
Am mai iubit, stiu sentimentul , dar la tine e diferit. Esti mai special decat altii! De aia te iubesc asa!
Niciodata nu am cerut de la viata fericirea, pentru ca stiam ca o sa o pot dobandi, in timp.
Incep chiar sa numar si secundele... dar NIMIC!
NIMIC, NIMIC, NIMIC nu se intampla!
Si uneori... imi spun in gand ,, Oare ma place?,,
Eu sper ca da!
Pentru ca , tin la el si nu o sa renunt pana nu o sa-l am!
Acum... sunt singura! E noapte, e intuneric, e liniste!
Ies afara! Ma uit la stele si le soptesc!
Ajutati-ma!
M-a asez pe jos, in zapada! Rochita mea alba , imaculata, e prea subtire pentru a incetini arsura frigului de afara!
Pletele sunt imprastiate in nea.... Incepe sa ninga!
Privesc in sus! Si adorm...

Traieste, iubeste, viseaza!

Viata incepe superb, te nasti si cu rabdare faci primii pasi.
Copilaria- cea mai dulce etapa a vietii. Te joci, uiti de griji, nu iti pasa de nimeni si de NIMIC. Si cand esti copil vrei sa cresti si sa fii mai matur decat pari: purtand pantofii mamei , margelele bunicii si rujandu-te cu orice obiect colorat ce ti se ivea in cale.
Adolescenta - te indragostesti, iubesti,ti se frange inima ,spui ca nu te mai indragostesti niciodata, iar dupa maxim o luna intalnesti alt baiat , care ti se v-a parea mai frumos ca celalalt.
Si tot asa, pana incepi sa visezi : e superb!
Nu-ti  vine a crede, baiatul la care visai mereu, sta cu tine intr-un hamac, care se leagana USOR, USOR pe aripile vantului...
Viata e frumoasa, merita sa o traiesti!

Nebunia.

Si stau si ma gandesc. Oare eu sunt nebuna?! Multi imi reproseaza asta, si eu pun la suflet si ma doare. Doare rau! Ce sa fac ? Traiesc in lumea mea, in interiorul meu, in colivia mea , cautand neincetat o portita de scapare. Si cateodata le spun ,,Nebunia este uneori esanta geniului!,,
Dar eu nu sunt un geniu. Sunt o simpla fiinta . Careia ii place nebunia. Ii place sa fie melancolica , sa traiasca in delir ! In lumea ei ...
Deci , da am ajuns la concluzia ca DA,  sunt nebuna!
Dar oare , e un lucru rau ? Cateodata e, cateodata , nu ! Ce sa fac ? Nu ma pot schimba ! Asta sunt eu! Si cine ma place, trebuie sa accepte si aceasta parte din mine.

Valea!!

Gata! M-am saturat. Nu va mai bagati in sufletul meu !
Intreare privata! Intri ,  dar odata , ce ai intrat , crede-ma , nu mai iesi  !
Am patit-o, si nu , nu mai vreau sa sufar!
RENUNT!

( Macar pentru o vreme)

Singura in padure.

Merg , (mai mereu) , singura, (ca de obicei ), prin padure.
Natura toata e invelita intr-un ambalaj alb , rezistent , rece si umed.
Imi ridic ochii sper cer. Ce observ? NIMIC. Doar o nuanta pala de albastru ce asteapta sa fie stearsa.
Inchid ochii. Simt o lacrima ce imi curgea pe obraz.
Deschid ochii. Vad realitatea. Simt mirosul naturi. Aud fosnetul picioarelor cum preseaza zapada , abia asternuta.
Sunt in paradis. Sunt in rai. Ma mir. De unde atata frumusete ? De unde ? De unde ?
Simt cum frigul imi invaluie corpul , cum manusile imi ingheata, cum siretul mi se dezleaga, cum haina se descheie, cum cerul plange si cum pamantul se crapa in doua.
Realitatea. Un vis, dar totusi un cosmar.
Merg , merg , si simt o atractie catre padure.
E atat de liniste, e atat de frig , e atat de frumos!

Hai sa uitam totul , doar pentru o zi !

Daca, te-as convinge , sa o luam de la capat ? Sa uitam , tot ce s-a intamplat , ar fii o idee buna ?
Unii zic , ca DA !  Altii spun , ca NU!
Ce sa fac ? Il iubesc , ma iubeste, ne iubim !
Si-a cerut scuze de o mie de ori, sa-l iert , sa nu-l iert , e o intrebare capcana !
Oare de ce nu pot sa-l uit ! De ce ? De ce ? De ce ?
Nu imi pot explica.
Am fost obsedata dupa tine , am fost , recunosc. Dar , intrebarea este , Tu ai fost obsedat dupa mine ?
De unde stiu ca ma placi cu adevarat ?
Poate e o minciuna , pentru a scapa basma curata , si pentru a umili un suflet gol care iubeste si astapta iubit ?!
Urasc minicuna. Si urasc oamneii care mint.